Centrul de presă

Centrele relații cu consumatorul vor fi închise până pe 23 martie 2020

SRL „Ialoveni Gaz” închide toate Centrele relații cu consumatorii începând de astăzi, 17 martie, până luni, 23 martie 2020.

Această măsură vine în susținerea decizie care a fost luată de președintele consiliului de administrație SA „Moldovagaz” Vadim Ceban în vederea executării Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova „Privind declararea stării de urgență în legătură cu situația epidemiologică prin infecția COVID-19”.

În perioada sistării activității Centrelor relații cu consumatorul vom oferi consumatorilor noștri suport și soluții la distanță. Pagina oficială a întreprinderii oferă posibilitatea soluționării problemei consumatorului la distanță, accesând rubricile: „Petiția online”, „Întrebări frecvente”, „Adresează o întrebare”. Dacă aveți o urgență nu ezitați să apelați 904 – SERVICIUL DISPECERAT ȘI INTERVENȚIE TEHNICĂ (24/24).

Reamintim că SA „Moldovagaz” nu va purcede la deconectarea consumatorilor pentru perioada menționată, iar operatorii de rețea de gaze naturale nu vor executa lucrările planificate, în vederea abținerii de la contactul direct cu consumatorii pentru prevenirea răspândirii infecției COVID-19.

*Notă: Vă îndemnăm să păstrați calmul și să aveți grijă de sănătatea Dvs. și a celor care sunt alături!